Ziua Mondială a Apei sărbătorită de Expertarom printr-o acțiune de ecologizare pe malurile pârâului Rossbach. „Acțiunea noastră contează cât o picătură într-un ocean, dar oceanul este format din picături”
Știți de ce numim pământul Planeta Albastră? Pentru că 75% din suprafața sa este acoperită de apă, dar numai 3% din ea este apă dulce ...și este plină de pet-uri și gunoi. Planeta noastră albastră devine din ce în ce mai mult o „planetă de plastic” și sunt mulți ani de când BWT și o mulțime de organizații trag un semnal de alarmă asupra acestui pericol. La nivel mondial se vând cca 1 milion de PET-uri pe minut. Mai puțin de 9% din plastic este reciclat anual și, din păcate circa 8-9 milioane de tone de plastic ajung în oceane an de an.
Din anul 2020, Expertarom Food Ingredients a devenit distribuitor oficial în România al Grupul BWT, lider european în filtrarea și tratarea apei. Am învățat foarte multe despre apă, în acest context. Am învățat ce înseamnă tratarea apei, de la nivel macro sau industrial până în casa fiecăruia dintre noi. Am învățat că apa de la robinet, pe care o credeam bună, poate nu e chiar așa, datorită faptului că adună murdărie și contaminanți din rețelele vechi, nemodernizate. Am învățat că clorul, utilizat pentru tratarea microbiologică a apei nu este chiar așa de bun pentru sănătatea noastră. Dacă sunteți interesați de detalii, ne găsiți pe www.bwt-ro.ro sau Facebook BWT Romania unde se regăsește întreaga gamă de produse.
Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat este faptul că apa este o resursă FINITĂ. Dacă pentru tratarea apei avem soluții, pentru protejarea resursei atât de necesare vieții, singura soluție este să ne schimbăm modul de gândire!
Și am decis să începem cu pași mici, la nivel local, pentru că ne dorim să acționăm ca change-maker. Astăzi este Ziua Mondială a Apei, iar prin acțiunea noastră dorim să o sărbătorim într-un mod adecvat.
O echipă formată din 20 de voluntari, colegi de-ai noștri, s-au adunat și au curățat săptămâna trecută gunoaiele de pe malurile pârâului Rossbach, în zona străzii Cerbului. Partenerul nostru la această acțiune și care ne-a ghidat în alegerea locului care urma să fie igenizat a fost Administrația Bazinală de Apă Olt - SGA Sibiu. Am curățat ambele maluri și ce s-a putut din pârâu, s-au umplut 50 de saci menajeri de 120 l, i-am trimis la gunoi, am avut noroc de vreme relativ bună, dar ceea ce a contat cel mai mult a fost că ne-a plăcut și mai mergem!
Suntem conștienți că acțiunea noastră contează cât o picătură într-un ocean, dar oceanul este format din picături. Suntem conștienți că nu putem renunța 100% la plastic, însă ce putem face este să reducem considerabil cantitatea pe care o folosim.
Pentru alte noutăți urmăriți-ne pe Facebook BWT Romania sau Instagram @BWT România sau accesând www.bwt-ro.ro unde puteți regăsi întreaga gamă de produse.
Hai să schimbăm lumea împreună!
Sursa: www.turnusfatului.ro